AKH Viena

Slim&fit

Kurtmann

marți, 18 mai 2010

De luni v-ar putea bate la uşă poliţia concediilor medicale

gandulnews rss
De luni v-ar putea bate la uşă poliţia concediilor medicale
de Diana MARCU | ieri, 21:11

* foto(1)

De luni v-ar putea bate la uşă poliţia concediilor medicale

LEGE. Bolnavul va fi verificat la adresa de reşedinţă, din uşă, de un reprezentant al angajatorului şi de unul al poliţiei. În cazul în care nu e acasă, beneficiarului i se sistează indemnizaţia chiar de a doua zi. Legea a intrat din 17 mai în vigoare

Din 17 mai, concediile medicale sunt acordate după noua legislaţie. Potrivit reglementării, medicul de familie poate acorda certificate de incapacitate temporară de muncă de maximum 10 zile. Angajatorii vor trebui însă, în termen de 6 zile, să depună la CNAS o declaraţie cu numele salariaţilor aflaţi în concediu medical şi cu numele medicilor care au aprobat scutirea medicală. De luni, orice pacient care se prezintă la medicul de familie va completa o declaraţie pe propria răspundere, care va conţine datele de identificare ale acestuia, codul numeric personal, unitatea angajatoare şi funcţia pe care o deţine în instituţie.

În declaraţia pe propria răspundere, solicitantul concediului semnează că este de acord să-şi anunţe angajatorul cu privire la incapacitatea de muncă în termen de 24 de ore de la obţinerea certificatului, precum şi datele medicului, să indice adresa de reşedinţă aleasă pe toată perioada concediului medical, nefiind obligatoriu domiciliul din cartea de identitate, să fie prezent la adresa indicată cu excepţia situaţiilor justificate cu documente medicale şi că poate fi vizitat de persoanele prevăzute de lege la adresa indicată între orele 8-11, 12-17, 18-20 şi că este de acord ca, în cazul nerespectării acestor condiţii, să i se sisteze plata indemnizaţiei pentru concediul medical. Bolnavul poate fi verificat de un reprezentant al angajatorului şi de unul al poliţiei, dar aceştia nu au voie să pătrundă în locuinţă, ei verificând doar din uşă. După verificare se încheie un proces-verbal în care se precizează dacă pacientul a fost sau nu acasă. În caz de absenţă, se sistează plata indemnizaţiei medicale, chiar de a doua zi.
Sursa"Gandul"

pestisori

Iti dau reducere 1% la PC Garage