AKH Viena

Slim&fit

Kurtmann

marți, 9 noiembrie 2010

Manastirea Samurcasesti sau Manastirea Ciorogarla

Manastirea Samurcasesti sau Manastirea Ciorogarla se afla langa raul cu acelasi nume din localitatea Ciorogarla.
Biserica manastirii, cu hramul ”Sfanta Treime”, a fost ridicata de marele vornic Constantin Samurcas in anul 1808, fiind sfintita in anul 1870, dupa ce pictorul Gh. Tatarascu terminase pictura. Biserica are forma de nava, cu o turla pe naos, iar altarul este incadrat de alte doua abside, avand fiecare un nume. Altarul propriu-zis „Sf. Treime”, absida din dreapta „Nasterea Maicii Domnului” iar cea din stanga „Adormirea Maicii Domnului”.
Pe la 1848 la intrarea in manastire a fost construita o bisericuta cu hramul „Sf. Nicolae” care a fost demolata in timpul regimului comunist.
In 1876 a fost ridicata in spatele bisericii mari o capela cu hramul Sf. Imparati Constantin si Elena, care, de asemenea nu mai este.
In timpul primului razboi mondial germanii au topit clopotele pentru a face piese de artilerie.
La 28 septembrie 1914, un incendiu a distrus aproape in intregime manastirea, iar dupa cutremurul din 1940, fiind deja intr-o stare deplorabila, generalul Th. Ciurea reface totul. Biserica noua, pictata in stil neobizantin de Gheorghe Popescu, are tot o turla, este mult mai impunatoare, avand elemente specifice stilului muntenesc. Catapeteasma din lemn de tei este cea originala din anul 1808, flacarile incendiului de la 1914 ocolind-o.
De Manastirea Samurcasesti este legat si numele lui Tudor Vladimirescu care in drumul sau spre Bucuresti, in 1821 a poposit aici unde primeste delegatia boierilor, condusa de Dinicu Golescu, venita sa trateze cu comandantul pandurilor. Tot aici este vizitat si de episcopul Ilarion al Argesului, in noaptea de 15 martie 1821, cu scopul de a tempera situatia, iar dupa uciderea lui Tudor, episcopul va fi cel care va face slujba pentru odihna sufletului sau.
La manastirea Samurcasesti a functionat intre anii 1864 – 1875 o scoala primara in spiritul traditiei dar si ca urmare a legii instructiunii promulgata de A.I. Cuza.
Pe aici a trecut in septembrie 1866 si regele Carol I inainte de plecarea la Constantinopol.
In 1944, osemintele domnitorului Cuza, in drum spre Curtea de Arges, unde au fost mutate temporar de la Ruginoasa, de teama ocupatiei rusesti, au fost depuse pentru scurta vreme la manastirea Ciorogarla – Samurcasesti.
In muzeul manastirii sunt exponate de mare valoare: icoane de Gheorghe Tatarescu, un epitaf lucrat de Zoe Samurcas, o icoana cu trei registre lucrata in argint, o pictura pe cap de somn a pictorului Alexandru Baldovin, metanii din chilimbar, o cruce lucrata in filigran, daruita de Stanciu Jianu, tatal boierului haiduc Iancu Jianu, o cruce donata de Tudor Vladimirescu, din lemn acoperit cu argint aurit si pietre de topaz, vesminte preotesti si diaconesti, lucrate in fir de aur si alte lucruri de pret.
In cimitirul manastirii se afla monumentele funerare ale familiei Alexandru Beldiman (fondatorul ziarului “Adevarul”, la 1888) si un cenotaf al capitanului Valter Maracineanu eroul de la Grivita.
Langa biserica se afla morminte ale unor membri ai familiei ctitorilor dintre care amintim poetul Sandu Tzigara-Samurcas (1903-1987). Ctitorul nu si-a aflat locul de veci la manastirea construita de el, insa mormintele familiei si rudelor sale, precum si ale altor nume de rezonanta din istoria noastra, se afla aici.
Pe raza comunei Ciorogarla, la nici 20 de km. de Bucuresti, se afla manastirea de maici Samurcasesti, singura din tara care are 3 altare. Lacasul a fost ctitorit de boierii Samurcasi si, la inceputul secolului trecut, reprezenta un ideal popas de reculegere pentru locuitorii Capitalei care obisnuiau sa se plimbe cu trasura pe soseaua ce duce spre Bolintin. Astazi, dupa 200 de ani de la infiintare, acest complex manastiresc continua sa atraga credinciosii, dornici sa se roage intr-un loc curat si linistit, incarcat de istorie, ale carui ziduri marete impun respect vizitatorului. Lacasul are trei hramuri: Sfanta Treime, Adormirea Maicii Domnului si Cuvioasa Parascheva
Manastirea Samurcasesti detine o colectie de arta religioasa si, totodata, un depozit de carte veche din protopopiatele Sectorului Agricol Ilfov si Giurgiului. De asemenea, in muzeu sta la loc de cinste crucea donata manastirii de catre Tudor Vladimirescu. In cimitirul care se afla in curtea sfantului lacas sunt inmormantate cateva personalitati de seama: Alexandru Beldiman, fondatorul ziarului Adevarul, mama eroului Valter Maracineanu, Frosa Sarandi, una dintre primele actrite ale teatrului romanesc, Sofia Heliade, fiica lui Ion Heliade-Radulescu, care s-a calugarit si a fost stareta multi ani aici, etc. Acum, la Samurcasesti stareta este Maica Lucia Bostan.
Astazi, manastirea, care cuprinde 55 de vietuitoare, este asemenea unui stup de albine. Maicutele detin un atelier lucrativ de toata frumusetea, dotat cu utilaje moderne: zi de zi, 15 dintre acestea, sub conducerea Maicii Iustina, sefa lor, confectioneaza pe baza de comanda piese de mobilier, usi si glasvanduri. Mai executa vitralii, rame si icoane pictate pe lemn, o minunatie! Impreuna cu Maica Stareta si Maica Iustina vizitam atelierele. Miroase puternic a brad crud, a lac si a diluant. Pretutindeni dai de scaune, mari si mici, inalte sau joase, poti admira mese de toate dimensiunile, dulapuri, dulapioare, cutiute, rafturi, cuiere, chiar si biblioteci.
Lângă biserică se află mormântul lui Zoe Samourcassi, soția soția lui Alexandru Samurcaș, aflat și el sub aceeași lespede cu numele de Alexandru Samourcassi.
Biserica se remarca prin arhitectura brancoveneasca cu 3 altare. Se pastreaza 2 fragmente din pictura lui Gh. Tattarescu. Sfanta manastire are o colectie bogata de icoane si arta bisericeasca veche, tot aici aflandu-se depozitul de carte veche pentru judetul Ilfov si Giurgiu.

duminică, 7 noiembrie 2010

Rezervoarele Alpine de la Kaprun












Cu ajutorul cardului ”Zell am See-Kaprun-Summercard” am vizitat gratis Rezervoarele Alpine de la Kaprun.
Drumul este același Zell am See - Kaprun, ieșim din Kaprun trecem de Kitsteinhorn-Kaprun de aici drumul șerpuieste și dupa cîțiva km observăm o parcare etajată pe 5 nivele pe partea dreaptă acesta fiind parcarea obiectivului.
Dar putem merge înainte și găsim trecem de o barieră cu semafor și găsim o altă parcare destul de încăpătoare pe partea stîngă.
Mergem la caserie și cu ajutorul cardului luam de data aceasta gratis doua bilete pentru a urca la Rezervoarele Alpine de la Kaprun.
Prețul unui bilete fără reducere ar fi fost de 17 euro de persoană.
Drumul are trei etape:
Etapa 1
Ne îmbarcăm în autobuz acesta, acesta pleacă după ce toate locurile pe scaune sau ocupat. Autobuzele sunt moderne tapițate cu aer condiționat și deajuns de multe. Drumul urcă șerpuind pe lîngă munți pe alocuri el fiind chiar anevoios.
După circa 10 minute ajungem la prima platformă.
Etapa 2
Ajunși aici găsim un lift destul de mare în care ne îmbarcăm el seamănă cu o lift dar pe șine.
Liftul este așa de mare încit autobuzele au fost transportate cu el la etajul superior.
Liftul are o capacitate de circa 80 de persoane el este descoperit dar în caz de ploaie sau soare puternic se poate acoperi cu copertină care se rulează.
Liftul urcă pe șine, pe o panta abruptă plină de verdeață, priveliștea din acest lift este superbă. Cel care era la butoanele liftului ne spunea că aceste elevator este cel mai mare din Europa și are cea mai mare pantă circa 80% înclianație.
Etapa 3
După plimbarea cu liftul la etajul superior ne așteaptă alte autobuze pentru a urca pînă la punctul final adică la barajul Mooserboden.
Drumul de la lift la baraj este fermecător, el șerpuieste pe lîngă stîncile munților și pe alocuri străpunge măruntaiele munților prin tunele scurte și înguste ele testînd de fiecare dată abilitatea șoferilor.
Șoseau are o singura bandă de mers pe drum fiind montate semafoare pentru a nu se bloca circulația în cazul în care venea din sens opus alt autovehicul.
Sincronizare mijloacelor de transport este tipic unui ceas elvețian, efectiv cînd autobuzul ajungea la lift acesta era pregatit de urcare sau cînd liftul a ajuns la etajul 2 autobuzul aștepta cu ușile deschise fiind pregătit de plecare, nici măcar un minut nu s-a pierdut în zadar.
Odată ajunși la punctul final am fost uimit de privelistea fermecătoare a celor două lacuri de acumulare.
Culoarea lacurilor este de un vede turcoaz, un vede pe care nu l-am întînit decît în Austria. Aveai impresia ca munți își oglindesc pletele albe în oglinda apei.
Barajul Mooserboden este format din două laturi din beton pe care te poți plimba în voie și nu te mai saturi defăcut fotografi, dar și aici se află un “Photopoint” unde îți poți face singur fotografie pe care o descarci de pe siteul ”www.verbund-tourismus.at”
Dacă urcușul te-a obosit și doresți să manînci sau sî savurezi o bere la peste 2000 de metri o poti face la cel doua restaurante aflate în apropierea stației de autobuz dar și la fast foodul amplasat în holul muzeului amenajat pe cealaltă latură a barajului.
Muzeul prezintă cum a luat ființă aceste baraje precum și viața grea a muncitorilor pe șantier, în acest sens fiind amenajata o cameră de odihnă identică cu cea a unui muncitor din ani ‘40.
Printre exponate mai întîlnim biroul și planșeta unui proiectant care a pus pe hîrtie planurile barajelor, precum și anumite scule și aparate folosite pe șantier.
Muzeul mai are o secțiune în care ne este prezentată zona cu ghețari din jurul rezervoarelor alpine și faptul că barajele se alimentează din aceste rezervoare, precum și grija statului pentru protejarea naturi.
La una din terase am observat un magazin cu suveniruri și un afiș care ne informa că putem închiria un ghid pentru a ne prezenta istoria barajelor, dar în afiș nu specifica în ce limbă putea vorbi ghidul.
După ce am savurat în tihnă peisajele, am facut cîteva zeci de fotografi, am pornit spre stația de autobuz. Ajunși acolo am constatat că acum la coborîre în stație erau cam 70 de persoane, persoane în virstă, tineri, copii și m-am gîndit că la al treilea autobuz îmi va veni rîndul să cobor.
Dar am observat pe șoseau care șerpuia spre noi că urcă trei autobuze goale, atunci m-am trezit din acel vis urît și am realizat că sunt în Austria iar aici grija pentru turiști este primordială.
Am plecat spre pensiune cu acea inconfundabilă imagine a rezervoarelor alpine și a verdelui turcoaz care pusese stăpînire pe lacuri.
Site despre rezervoarele de la Kaprun

Trans-alpina aproape de nori


Fiind încă vreme frumoasă în toamna aceasta tîrzie am decis să profit de acest lucru, dat fiind că mașina mai are puțin și iese din garanție am zis să o forțez puțin pe Trans-alpina. Am zis că dacă nu pică ceva acum nu mai pică nici mai tîrziu.
Traseul a fost pe la Întorsura Buzaului – Brașov – Făgăraș -Sibiu – Sebeș.
De aici la stînga pe DN 67C spre Novaci, la cîțiva km de la intersectie GPS mă tot îndemna să întorc că am gresit drumul și urmează drum neasfaltat pe care nici el nu îl știa. Dar după cele citite pe aici asfaltul trebuia să fie prezent pe majoritatea drumului.

Drumul șerpuiește pe lîngă brazi falnici și încet dar sigur el urcă spre lacul Obreja de Căpâlna, asfaltul este bun, chiar se poate merge sportiv pe anumite porțiuni pentru că din față veneau foarte puține mașini, cele mai multe fiind de cărat bușteni și cîteva basculante



Asfaltul este prezent pîna după Obîrșia Lotrului dar și cel proaspăt turnat este acum săpat pînă la vreo 2-3 metri adîncime și un sens de mers, pentru a monta niște scurgeri de apă pe sub asfaltul proaspăt turnat.(oare nu le puteau monta înainte de a turna asfaltul)
Gropile sunt semnalizate dar noaptea nu recomand nimănui să folosească acest drum.
Pe alocuri sunt porțiuni de macadam dar foarte scurte. Un panou ne arată că este un proiect susținut cu fonduri UE și are termen de finalizare 2012.
La un moment dat am întilnit un panou indicator care m-a băgat în ceață drumul spre Rănca – Bengești este închis circulației publice. Nu știam ce să fac dar dinspre Rânca a venit o basculantă am întrebat șoferul daca se poate circula iar răspunsul a fost afirmativ.
De aici drumul mai are ceva asfalt dar din ce în ce mai putin dar se lucrează se asfaltează.







La circa o ora de la acea intersectie cu indicatorul care interzicea circulatia pe acel sector de drum și-a facut apariția în zare Rânca.
Ajunși în vîrf peisajul este mirific se vede șoșeau cum șerpuiește de parcă ar fi o ață care a însirat-o careva peste munți. Pajiștea care îmbracă crestele munților are o culoare care întrece orice închipuire. Contrastul dintre galbenul pai al pajiștilor și verdele crud al pădurilor ar face orice pictor învidios.
Dar acest drum minunat este denumit de oameni locului și Drumul Regal ei spun că însuși Carol II a fost inițiatorul reamenajării lui.
Trans-alpina cum este numit de iubitorii off-road-lui atinge la Pasul Urdele 2145 m fiind cea mai înaltă șosea din România, unde mașinile 4x4 macină macadamul muntilor fără milă.





Dupa terminarea asfaltului drumul este din ce în ce mai greu cu pante destul de mari și curbe strînse. Drumul este de macadam dar este practicabil este îndreptat și pregătit pentru asfatare.
Am răsuflat ușurat cînd am văzut din sens opus că se aproprie un matiz și în spatelelui bmw ambele veneau dinspre Rânca și mi-am zis că dacă ele au reusit pînă aici sigur o să reusesc și eu. Pe drum am întîlnit chiar și bicicliști care se aventurase pe acest drum minunat
Cît de curînd va începe și asfaltul să își facă apariția, iar de la Rînca la Novaci șoseau este terminată și foarte bună dar trebuie sa aveți frînele bune.
La Rânca toată lumea construiește vile, pensiuni, hoteluri dar și instalați de transport pe cablu.
În concluzie dacă vreți să vă aventurați pe Tran-alpina verificați buletinul meteo, dacă plouă nu este indicat să depășiți localitatea Rânca sau dacă totuși nu rezistați tentației să aveți bază în mașină, sau după 2012 cînd se preconizează să se termine investiția.

pestisori

Booking.com