AKH Viena

Revolut

sâmbătă, 29 mai 2010

Cautarea



Ajunsi acasa dupa dezamagirea de la Bucuresti am inceput sa cautam pe internet dar cu precadere in Europa o solutie a problemei noastre.
Am cautat tot ce are legatura cu esofagul cu, chirurgia esofagului.
Am gasit diverse spitale universitare de prin Franta, Germania, Austria, Anglia, Belgia la care am trimis zeci de mail-uri, dar dupa o saptamina de cautari nu am primit nici un raspuns.
Am gasit o doctorita(sau asistenta) in Italia care vorbise cu medici de la clinica unde lucra(particulara) si se putea face interventia acolo dar se facea clasic si recuperarea era de lunga durata cu toate ca pretul de acolo pentru o luna de spitalizare ajungea intre 5-7000 euro.
Intre timp ca sa mai uitam de acel sumbru diagnostic am inceput sa mergem pe la manastiri pentru a gasi macar linistea sufletesca daca cea trupeasca era un vuiet de durere.
Am fost la manastirea de la Vladiceni Iasi, unde acolo slujeste parintele Calistrat.
Dupa ce am stat de vorba cu el si ne-a dat un licar de speranta si spunindu-i ca am cautat pe internet prin mai multe tari el a spus ca Austria este cea mai buna alegere.
Ajunsi acasa am tot cauta pe internet si am gasit Blogul lui Andy Mihail caruia i-am spus ca am trimis mail la AKH si nu am primit nici un raspuns.
Si Andy ne-a sfatuit sa folosim faxul. Si asa am trimis zeci de faxuri nu numai la AKH.
Intr-o zi de vineri a sosit pe mail raspunsul de la AKH precum ca faxul a fost directionat spre chiurigia toracica, dar la chirurgia esofagului. Acolo este o sectie care se ocupa numai de boli ale esofagului.
Problema a fost preluata de Univ.Prof. Dr. Johannes Zacherl un om deosebit.
A urmat corespondenta pe mail cu dumnealui, care a cerut Cd cu tomograful.
Am trimis Cd cu un curier rapid si in 48 ore era la vienna la profesor pe masa.
Dupa studierea Cd a spus ca vede ca poate extirpa acea tumoare cu ajutorul robotului.
Ce am remarcat din aceste discutii pe mail, incerca sa imi ofere toate informatiile necesar mie ca sa imi dau seama ce se intimpla acolo si ce se va intimpla la vienna.
Cred si nu exagerez cu nimic dar mai mult am vorbit pe mail cu profesorul decit cu medici din bucuresti pe care ii aveam in fata.
La noi nu este comunicare intre pacient si medic.
Adresa personala a minunatului medic de numai 43 ani cu un CV impresionant.
Univ.Prof. Dr. Johannes Zacherl

joi, 27 mai 2010

Lista finală a măsurilor de austeritate



Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, scrisoarea către FMI, care cuprinde măsurile de austeritate. Urmează ca membrii Cabinetului să se reunească din nou în şedinţă, cel mai probabil duminică, potrivit unor reprezentanţi ai Executivului.
Vor fi afectate de măsurile de austeritate:

* renta viageră a sportivilor scade cu 25%
* bursele de cercetare cu 25%
* indemnizaţiile oamenilor de ştiinţă scad cu 25 %
* salariile preoţilor scad cu 25%
* salariile bugetarilor scad cu 25%
* pensiile scad cu 15%
* indemnizaţia pentru creşterea copilului scade cu 15%
* ajutorul de şomaj va fi mai mic cu 15%

Sunt eliminate:

* subvenţiile pentru încălzire
* biletele de odihnă pentru pensionari
* trusoul pentru nou-născuţi
* ajutorul pentru tinerii căsătoriţi
* facilităţile de transport pentru pensionari şi profesori
* al 13-lea salariu

Se impozitează:

* tichetele cadou, de creşă, de vacanţă şi de masă
* dobânzile la depozitele la vedere/conturi curente şi la termen
* plăţile compensatorii
* salariile programatorilor
* 3 clădiri în proprietate, în afara celei de domiciliu - taxare suplimentară 200 %
* procentul deductibil pentru drepturi de autor scade de la 40% la 20%

Măsurile de austeritate sunt aplicate până la 31 decembrie 2010, în condiţiile în care din 2011 vor fi aplicate Legea pensiilor şi modificările la Legea salarizării

marți, 25 mai 2010

Liberalii se gândesc a o acţiune de suspendare a preşedintelui.

Nu spun că ar mai exista în acest moment o majoritate care să-l apere pe Traian Băsescu de o astfel de tentativă , aşa cum s-a întâmplat în 2008. Dimpotrivă, dacă s-ar ajunge la un referendum pe această temă sunt aproape convins că Băsescu ar fi suspendat cu o majoritate confortabilă. Problema e în altă parte.

Ce ar rezolva acest lucru acum, asta e întrebarea care contează. Nimic important, cred eu. Prezenţa lui Traian Băsescu la Cotroceni e nocivă pentru că puterea pe care o deţine vine din slăbiciunea celorlalate, a guvernului Boc în primul rând şi a Opoziţiei parlamentare în al doilea rând. Dacă-l suspenzi acum nu faci decât să demonstrezi imediat tocmai acest lucru, iar românii ţi se vor întoarce împotrivă.

De aceea cred că înainte chiar şi de a lansa în discuţie o asemenea idee trebui să cauţi o soluţie la ceea ce ai de făcut ca să fi puternic cu sau fără Traian Băsescu la Cotroceni. Mai exact, să construieşti o alternativă solidă şi credibilă. Când o ai, cel puţin ca proiect pe care poţi să-l anunţi public într-o propoziţie simplă, cu subiect şi predicat, atunci poţi să nici nu mai vorbeşti de suspendare. Ea se va cere de la sine, mai concret, ţi-o va cere chiar opinia publică.

Aşadar, domnilor liberali, construiţi mai întâi o opoziţie credibilă şi un proiect de guvernare alternativ din care lumea să întrevadă o soluţie la problemele ţării. Până nu aveţi aşa ceva, a vorbi de suspendare sună a tentativă de amăgire facilă a electoratului. Ceva de genul, daţi-l jos pe Băsescu şi toţi vom fi fericiţi. Numai că lumea te va întreba imediat de a doua zi
: Ei, şi, acum ce facem?

Se va întâmpla de fapt cumva la fel ca în decembrie 1989 în care toţi am crezut că singura problemă a României e Ceauşescu şi după ce am scăpat de el am început să ne dăm seama că o mare parte din problemă suntem şi noi. Că nu eram pregătiţi aproape deloc pentru ziua de după. Da, Băsescu e o problemă majoră, dar şi opoziţie actuală e o parte a ei. Faceţi mai întâi în aşa fel încât să deveniţi o soluţie pentru români şi apoi vorbim de suspendare.

Credeţi că sunteţi deja? Întrebaţi pe stradă şi veţi avea răspunsul corect. Eu îl ştiu, pentru că circul pe jos mai mult decât dumneavoastră, cei din opoziţie. Şi el e, NU. Problema românilor, una despre care se discută foarte puţin în presă, e nu doar Băsescu şi al său guvern de două parale ci şi lipsa de alternativă. În presă, la televiziune mai ales, auziţi doar prima parte a protestului, care începe cu JOS….! Dar opoziţia trebuie să răspundă în primul rând la a doua parte şi asta începe cu "Ei şi, ce urmează după?"

Raul Zan Antena 3

marți, 18 mai 2010

De luni v-ar putea bate la uşă poliţia concediilor medicale

gandulnews rss
De luni v-ar putea bate la uşă poliţia concediilor medicale
de Diana MARCU | ieri, 21:11

* foto(1)

De luni v-ar putea bate la uşă poliţia concediilor medicale

LEGE. Bolnavul va fi verificat la adresa de reşedinţă, din uşă, de un reprezentant al angajatorului şi de unul al poliţiei. În cazul în care nu e acasă, beneficiarului i se sistează indemnizaţia chiar de a doua zi. Legea a intrat din 17 mai în vigoare

Din 17 mai, concediile medicale sunt acordate după noua legislaţie. Potrivit reglementării, medicul de familie poate acorda certificate de incapacitate temporară de muncă de maximum 10 zile. Angajatorii vor trebui însă, în termen de 6 zile, să depună la CNAS o declaraţie cu numele salariaţilor aflaţi în concediu medical şi cu numele medicilor care au aprobat scutirea medicală. De luni, orice pacient care se prezintă la medicul de familie va completa o declaraţie pe propria răspundere, care va conţine datele de identificare ale acestuia, codul numeric personal, unitatea angajatoare şi funcţia pe care o deţine în instituţie.

În declaraţia pe propria răspundere, solicitantul concediului semnează că este de acord să-şi anunţe angajatorul cu privire la incapacitatea de muncă în termen de 24 de ore de la obţinerea certificatului, precum şi datele medicului, să indice adresa de reşedinţă aleasă pe toată perioada concediului medical, nefiind obligatoriu domiciliul din cartea de identitate, să fie prezent la adresa indicată cu excepţia situaţiilor justificate cu documente medicale şi că poate fi vizitat de persoanele prevăzute de lege la adresa indicată între orele 8-11, 12-17, 18-20 şi că este de acord ca, în cazul nerespectării acestor condiţii, să i se sisteze plata indemnizaţiei pentru concediul medical. Bolnavul poate fi verificat de un reprezentant al angajatorului şi de unul al poliţiei, dar aceştia nu au voie să pătrundă în locuinţă, ei verificând doar din uşă. După verificare se încheie un proces-verbal în care se precizează dacă pacientul a fost sau nu acasă. În caz de absenţă, se sistează plata indemnizaţiei medicale, chiar de a doua zi.
Sursa"Gandul"

sâmbătă, 15 mai 2010

Noile reglementari privind concediile medicale

Medicii de familie pot acorda certificate de incapacitate temporara de munca pentru maximum 10 zile, iar angajatorii au obligatia ca, in termen de 6 zile de la primirea unei solicitari in acest sens, sa depuna la CNAS declaratia cu numele angajatilor aflati in incapacitate de munca si numele medicilor care au aprobat concediul medical.
Angajatul care intra in concediu medical va trebui sa completeze, in cabinetul medicului de familie, o declaratie pe proprie raspundere prin care sa isi exprime acordul ca in 24 de ore sa isi anunte angajatorul si va lasa o adresa la care poate fi gasit in intervalele orare 8-11, 12-17 si 18-20 pentru a putea fi vizitat, cu exceptia situatiilor justificate medical.
In cazul nerespectarii acestor cerinte, pacientului nu i se va plati concediul medical.
Primele cinci zile de concediu medical sunt platite de angajator, iar din ziua a sasea, de Casa de Asigurari de Sanatate.
Acordarea concediilor medicale in mod abuziv se sanctioneaza cu amenda intre 2.500 lei si 10.000 lei
Asa o sa evitam "Grecizarea"

Spitalul AKH din Viena internează zilnic câte zece români. Povestea pacienţilor evadaţi din spitalele României

Un articol scris de reporteri care au facut reportajul de la ProTv, care bineinteles are si comentarii rautaciose a acelor persoane care nu au trecut si nu le doresc sa treaca vreo data prin nici un spital chiar AKH fiind.
Cristina Dinu stă de un an jumătate la Viena pentru un cancer limfatic. Medicii noştri nu i-l diagnosticaseră. "Am avut finanţare proprie până când am avut nevoie de un prim transplant de celule stem. Am făcut împrumuturi, credite, am vândut, am făcut campanie umanitară. Statul nu a contribuit nicicum", zice. Cu tot cu operaţie a plătit circa 10 mii de euro. "Aici mi-am făcut o listă cu întrebări; specialiştii mi-au zis : scrie şi discutăm ce vrei. Ei îmi răspund, îmi fac schiţe, îmi desenează corpul, îmi arată problemele şi cum evoluează situaţia. Doctorul nu ţipă la mine, nu-mi spune tu, e apropiat şi cald. La transplant, când mi-au spus că nu e bine, m-au văzut că m-am întristat şi mi-au trimis clovni, să-mi cânte. Au dansat, au făcut rime, eu am crezut ca-şi bat joc de mine dar nu, chiar funcţionează", mai spune ea.
Daniela Pitulice a venit aici să-şi opereze o tumoră în esofag: "În ţară am pus întrebari, mi s-a spus ca profesorul nu are timp de mine, dar poate un medic va veni. A venit unul care a zis că tumora va fi mare şi că va scoate esofagul. I-am zis că e dificil şi că mor. Poate, mi-a răspuns impasibil, orice operaţie are un risc. Apoi a zis că se grăbeşte şi a plecat". La Viena, însă, e cu totul altfel: "Spitalul mi-a creat o stare de siguranţă. Personalul îşi cere scuze pentru orice inconvenient, te întreabă pe îndelete, m-au întrebat din copilărie până azi să vadă ce probleme de sănătate am. Te tratează ca pe un om. După operaţie a venit psihoterapeutul care a discutat cu mine, mi-a explicat, m-a îmbărbătat".

miercuri, 12 mai 2010

Profesorii nu vor să discute cu Funeriu, ci să negocieze cu Guvernul

Dascălii refuză să meargă joi la negocieri cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Profesorii spun că nu doresc să discute cu ministrul, ci vor negocieri cu Guvernul. Ministrul Funeriu îi invitase pe profesori joi la negocieri.

"Cele patru federaţii sindicale reprezentative din învăţământ (FSLI, Spiru Haret, FEN şi Alma Mater - n.r.) nu acceptă discuţii formale şi aşteaptă din partea Guvernului o invitaţie oficială la negociere. Ministrul Daniel Funeriu s-a trezit abia acum să cheme federaţiile sindicale la negocieri, după ce luni de zile a fost surd la revendicările salariaţilor din educaţie, pe care i-a ignorat complet, înclcând regulile elementare ale dialogului social", se arată în comunicatul de presă semnate de cele patru federaţii sindicale din educaţie.

Potrivit documentului, reprezentanţii FSLI, SPiru Haret, FEN şi Alma Mater solicită ministrului Funeriu să renunţe la " apelurile patetice adresate salariaţilor din învăţământ de a nu participa la acţiunile de protest şi îl invită să li se adreseze acestora la mitingul din 19 mai".

Documentul este semnat de preşedintele FSLI - Aurel Cornea, preşedintele FSI Spiru Haret - Gheorghe Isvoranu, preşedintele FEN - Constantin Ciosu şi preşedintele FNS Alma Mater - Anton Hadăr.
Susrsa: REALITATEA.NET

Mamele protestează cu pamperşi folosiţi în faţa Ministerului Muncii

Mai multe mame de bebeluşi vor să protesteze luni, în faţa Ministerului Muncii, ne-a anunţat Alina, o proaspătă mamă. Potrivit Alinei, trei femei vor merge miercuri la Primăria Capitalei pentru a depune solicitarea de autorizare protest.

Mamele sunt nemulţumite de decizia Guvernului de a micşora indemnizaţia pentru creşterea copilului şi susţin că prin această măsură va scădea natalitatea în România. Mamele le propun guvernanţilor opt măsuri prin care se poate evita această diminuare a indemnizaţiilor.

Flori, o altă proaspătă mamă a trimis pe adresa martorocular@realitatea.net propunerile pe care acestea vor să le înainteze guvernanţilor:

1. Reducerea categoriilor de cheltuieli imense din bugetul Statului (cheltuieli cu achiziţiile, cheltuieli de protocol, cheltuieli de transport, cheltuieli cu personalul entităţilor de Stat(CFR, Termoelectrica, SNLRO- pentru aceste entitati se şterg cu buretele zeci de miliarde de lei reprezentând datorii la bugetul statului).
2. Renunţarea la clientela politică
3. Reducerea pensiilor “nesimţite”
4. Reducerea salariilor “nesimţite”
5. Renunţarea la înnoirea parcului auto al Parlamentului. Aceasta se face mereu fără just temei, fără o analiză atentă.
6. Eficientizarea/optimizarea structurilor Statului, pentru a se elimina incompetenţa salariaţilor şi de a-I face capabili să concureze oricând cu cei din mediul privat!
7. Responsabilizarea celor ce guvernează această ţară, şi sancţionarea lor concretă dacă măsurile propuse de aceştia se dovedesc a fi ineficiente/ inexistente
8. Impozitarea câştigurilor obţinute de lăutari şi manelişti. Pentru a fi siguri ca aceştia plătesc impozit, să se verifice documentele declarate de aceştia şi să se compare cu realitatea. Diferenţa va fi colosala!!

Protestul mămicilor a fost organizat şi stabilit în urma mai multor discuţii pe forumuri şi site-uri de socializare. Potrivit unuia dintre acestea, femeile au hotărât să confecţioneze banere (pancarte) cu lozinci gen: "Copiii nu se cresc cu pâine goală!", "Copiii nu se cresc în pielea goală!", "EBA să-şi crească copilul cu 6 milioane!", "Pamperşi pentru Băsescu!", "Lasaţi banii copiilor în pace!", "Muritorii de foame de azi, emigranţii de mâine!".
Sursa:REALITATEA.NET

luni, 10 mai 2010

Domnul a mai chemat pe cineva el

În noaptea asta, la ora 1, Cristina a plecat dintre noi.

Vă rog sa primiți gândurile mele de mângâiere pentru imensa pierdere suferita, o pierdere atât de neașteptată pe cat de șocantă pentru toți.
Dumnezeu să vă dea puterea de a trece peste suferința cu gândul că voia Celui de Sus, chiar necunoscută și uneori greu acceptată de noi, este intotdeauna calea cea mai bunș, pentru ca în preștiința și jertfa Sa El va ține în brațele iubirii Sale.

După lungi suferințe Cristina acum ne privește de acolo cu ochii ei blînzi și chipul ei frumos asigurându-ne că mereu ne va călăuzi spre drumul drept.
Uneori vorbele sunt prea sărace pentru a exprima durerea si regretul.
Dumnezeu sa îi odihneasca sufletul oferindu-i un loc binemeritat, printre cei drepți…

Slujba de înmormântare va începe mâine, 11 mai, de la ora 12, la Biserica Harul din Str. Răsăritului Nr. 59, Sector 6.

Scrie Andy Mihail pe blogul lui.

Reportaj ProTv Romania te Iubesc

Reportaj ProTv de regizat de Carmen Avram și realizat de Toni Dohotariu
Partea 1
Partea 2

miercuri, 5 mai 2010

Drumul desertaciunilor

DEȘERTĂCIÚNE, deșertăciuni, s.f. 1. Lipsă de valoare, de folos, de importanță; zădărnicie; p. ext. lucru lipsit de valoare. 2. Preocupare pentru lucruri nefolositoare; ușurință, vanitate.
Voi aseza citeva versuri de Eminescu care cred ca se potrivesc:
"Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rau şi ce e bine
Tu te-ntreaba şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpană-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipa ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate."

Dupa pretiosul sfat dat de medicul gastroenterolog, am luat drumul Bucurestiului sperind ca acolo este rezolvarea.
Ajunsi acolo am prezentat cd de la tomograf si in circa 2 ore eram internata in spital.
Eram internata pe holurile spitalui, ca de paturi nici vorba.
In timp ce asteptam pe holuri am aflat(ca vestile rele se raspindesc mai repede ca, gindul) ca a doua zi urma sa fiu operata.
Da operata fara cel putin o discutie cu unul dintre medici care urmau sa intre in sala de operatie.
Nu stiu daca discutie reprezinta un schimb de replici pe holurile spitalului, atit am discutat cu unul din medici.
Intrun tirziu am abordat medicul care urma sa il pregateasca pe "Da Vinci", robotul "Da Vinci" pentru operatie.
Acesta amabil ne-a prezentat optiunile si riscurile acelei interventii si nimic mai mult, care atunci erau pentru noi foarte sumbre si invaluite in ceata misterului.
De atunci intrebarile au ramas fara raspuns, pentru ca nu aveam cui sa le adresam.
Dupa lungi cautari si vizite pe la diferiti medici specialisti in imagistica am constat ca rezolvarea in sensul pozitiv a problemei nu este in Romania.
Nimeni nu a stiut sa imi spuna cine ar putea sa scoata acea tumoare de acolo fara un risc prea mare si o suferinta indelungata.
Asa ca am dupa multe cautari ne-am intors acasa infrinti de situatia creeata dar mai caliti pentru bataliile ce vor urma.

pestisori

Booking.com